A+ R A-

Primarul comunei Noşlac, Dumitru Pop vrea să concesioneze crescătorilor de animale suprafeţe din paşunea comunală, pentru a-şi dezvolta afacerea.

Email

Recent  specialiştii Camerei Agricole Judeţene Alba s-au întâlnit cu fermierii din localitatea  Stâna de Mureş, comuna Noşlac.

La acţiunea organizată cu sprijinul administraţiei publice locale alături de specialişti, fermieri, au fost prezenţi şi primarul comunei Noşlac D-l Dumitru Pop, D-l viceprimar Szilagyi Arpad.

La începutul acţiunii D–na Director ing. Nemeş Mirela a făcut câteva precizări legate de: cursurile de formare profesională organizate de CAJ Alba, măsurile din cadrul noului PNDR- Măsura 6.1. – sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri; Măsura 6.3- sprijin pentru dezvoltarea fermelor de familie ; Măsura 121 – modernizarea exploataţiilor agricole ferma de familie; atestarea produselor tradiţionale şi paşii ce trebuie urmaţi de către un producător pentru a – şi atesta produsul tradiţional.

A urmat partea practică gazdele acţiunii fiind d- nii, Szilagyi Arpad şi Ilea Mircea crescători de animale din satul Stâna de Mureş.Un exemplu pentru comunitate, în calitatea sa de viceprimar şi fermier, d-l Szilagyi Arpad are o fermă de 40 capete vaci de lapte şi tineret, cu baza furajeră asigurată de pe 70 ha teren pe care îl exploatează. Laptele este livrat la o firmă de colectare din judeţ, deviza familiei fiind calitatea producţiei. Familia Szilagyi consideră că pentru o familie care deţine 40 capete vaci lapte afacerea este una rentabilă.

&nÎn ce priveşte susţinerea financiară acordată de stat crescătorilor de animale, fermierii din zonă consideră că prin acordarea subvenţiilor trebuie încurajaţi cei care cresc constant efectivele de animale. Totodată ar dori să nu mai existe an de referinţă pentru bovine; anual să fie luat în considerare efectivul real al exploataţiei şi în funcţie de acesta să se acorde subvenţia.

O altă fermă de familie vizitată de cei prezenţi a fost a fermierului Ilea Mircea Adrian, care deţine o exploataţie de porci, aproximativ 60 capete din rase mixte, Pietrain x Landrace, Duroc x Marele Alb. Tânărul fermier reîntors în urmă cu un an dintr- o ţară a Uniunii Europene, s-a profilat pe creşterea porcilor, pentru care are o mare pasiune. Este optimist şi încrezător în afacerea sa, convins fiind că în câţiva ani va reuşi să ofere locuri de muncă şi altor tineri şi a transmis o mare încredere fermierilor prezenţi în dezvoltarea fermelor de familie.

Pe viitor va creste în fermă  doar porci de carne , pentru-că dânsul consideră că aceştia se cer pe piaţă ; tot profitul îl reinvesteşte în cumpărarea de pământ şi animale.

Populaţia rurală din zona Noşlac este îmbătrânită , de aceea d-nul Ilea  sugerează tinerilor care lucrează în străinătate să se întoarcă acasă  şi să investească în agricultură

Este greu să porneşti o afacere care în timp să devină profitabilă dar cu răbdare, perseverenţă şi multă muncă visul devine realitate.  În rezolvarea  multor probleme de care s-a lovit la începutul activităţii sale de fermier dl. Ilea Adrian s- a bucurat de sprijinul şi înţelegerea  primarului comunei Noşlac.

Domnul  primar precizează că mulţi tineri au început să se întoarcă în sat şi doresc să investească în  agricultură. De aceea are în vedere găsirea unei posibilităţi legată de concesionarea unor suprafeţe de teren de  până la 1 hectar  tinerilor care dovedesc că pot să  înfiinţeze şi să susţină o fermă viabilă  din punct de vedere economic, determinând în acest fel atragerea  fondurilor europene în agricultură şi revitalizarea zonei rurale.

Această acţiune a Camerei agricole organizată în zonă a avut un impact pozitiv asupra fermierilor, care au schimbat idei, păreri,au luat contact cu oameni deosebiţi şi încrezători în ceea ce fac.

Listare copiere alb negru si color, tipar digital, productie publicitara, carti de vizita in Cluj
mobilier rustic gradina

Vizitatori online

Avem 118 vizitatori online